Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi

Ajut copiii să-și descopere încrederea de a se exprima într-o limbă străină, mai precis engleză și franceză, și să creadă în propriul lor potențial. Creez experiențe de învățare plăcute, interactive, pline de joc și voie bună, care dezvoltă nu doar competențe lingvistice, ci și curaj, disciplină și gândire critică. Pentru mine, fiecare elev care pleacă mai încrezător decât a venit este cea mai importantă reușită.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice

Deși îi încurajez permanent pe elevii mei să se exprime, să-și facă vocea auzită și să uite de teama de a vorbi în fața celorlalți, mie, la rândul meu, îmi este teamă să vorbesc în public. Este probabil cea mai mare temere a mea în continuare, în ciuda cursurilor de mai multe feluri pe care le-am urmat de-a lungul timpului, inclusiv un curs de public speaking.

A existat un moment specific, o zi, o conversație sau un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva? Ce s-a întâmplat?

Pentru mine, totul a început în copilărie. Mă jucam ore întregi de-a profesoara, iar astăzi îmi dau seama că psihologii au dreptate când spun că jocurile copilăriei pot prefigura profesia pe care o alegem mai târziu. Eu am devenit exact ceea ce am visat și m-am jucat să fiu.

Am avut și un model extraordinar: învățătoarea mea. O admiram enorm și îmi doream să fiu ca ea: inteligentă, modernă, elegantă și capabilă să inspire copiii. Fără să-mi dau seama, am copiat-o în jocurile mele, iar mai târziu am urmat același drum. Astăzi, după mai bine de 20 de ani la catedră, știu că nu am ales această profesie întâmplător. Cred că, într-un fel, ea m-a ales pe mine.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Au existat mai multe momente în care m-am întrebat dacă merită să continui. Nu din lipsă de pasiune, ci din cauza realității: salariile mici din învățământ, lipsa de respect cu care profesorii sunt tratați uneori, presiunea venită din toate direcțiile și sentimentul că, de multe ori, nu mai suntem lăsați să ne facem meseria așa cum știm că este bine pentru copii.

De fiecare dată, însă, răspunsul a venit în aceeași sală de clasă: în ochii elevilor mei, în progresul lor, în mesajele de mulțumire primite peste ani și în bucuria cu care intru la ore. Atunci mi-am dat seama că nu pot controla sistemul, dar pot schimba lumea unui copil. Iar pentru mine, acesta a fost întotdeauna un motiv suficient să merg mai departe.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Cred că cel mai mult m-a costat faptul că nu am putut fi indiferentă. Atunci când am simțit că o situație este nedreaptă sau că nu este în interesul copiilor, al meu ori al celor dragi și apropiați mie, mi-a fost greu să aleg tăcerea doar pentru a evita discuțiile incomode.

Au existat momente în care sinceritatea mea a fost interpretată greșit sau în care am plătit prețul faptului că am ales să spun ceea ce cred. Dar, privind în urmă, nu regret. Cred că respectul autentic nu se construiește spunând mereu ceea ce vor ceilalți să audă, ci având curajul să-ți exprimi punctul de vedere cu decență, empatie și responsabilitate.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine

Cred că unul dintre cele mai dăunătoare sfaturi sau vorbe din educație este: „Manualul este suficient.” Un manual poate oferi o structură, dar nu poate răspunde nevoilor, ritmului și personalității fiecărui elev.

În cei peste 20 de ani de experiență am învățat că profesorul este cel care dă viață conținutului. Jocurile, proiectele, conversațiile, materialele adaptate și experiențele autentice sunt cele care transformă informația în învățare reală. Elevii nu își amintesc doar ce pagină au parcurs, ci cum i-ai făcut să gândească, să descopere, să capete încredere în ei și, cel mai important, cum i-ai făcut să se simtă.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt

Când simt că sunt blocată, primul lucru pe care obișnuiam să-l fac era să caut ajutor, să citesc, să sun experți, orice, doar să găsesc cât mai repede o soluție. Cu timpul, însă, mi-am dat seama că mă agitam și mai mult, fără să găsesc nicăieri soluțiile magice. Așadar, am schimbat tactica și acum nu mă mai forțez să găsesc imediat o soluție. Îmi iau câteva minute doar pentru mine: respir, ies la o plimbare, mă desprind de tot ceea ce înseamnă școală și intru în propriul meu univers.

Am învățat că, înainte de a rezolva o problemă, trebuie să înțeleg ce mi se întâmplă. Îmi dau voie să-mi ascult gândurile, să-mi așez emoțiile și abia apoi caut soluția. De cele mai multe ori, răspunsurile apar atunci când încetez să mă lupt cu ele.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

Dacă cineva ar avea 50 de lei și o zi liberă, nu i-aș spune să investească într-un curs sau într-o carte despre „cum să ieși din blocaj”. I-aș spune să investească în ceva care îi aduce bucurie autentică: o plimbare în natură, o cafea bună într-un loc liniștit, un bilet la un muzeu, câteva flori, un caiet în care să scrie sau orice activitate care îl face să uite, măcar pentru câteva ore, de presiunea cotidiană.

De multe ori, nu avem nevoie de mai multă informație, ci de mai mult spațiu interior. Atunci când ne permitem să respirăm, să ne bucurăm și să ne reconectăm cu noi înșine, mintea se liniștește, emoțiile se așază, iar răspunsurile pe care le căutam cu disperare încep să apară aproape firesc.

Îmi place foarte mult un citat atribuit lui Albert Einstein: „Nu poți rezolva o problemă folosind același tip de gândire care a creat-o.” Uneori, cel mai important pas înainte nu este să te străduiești mai mult, ci să ieși pentru puțin timp din cercul grijilor și să-ți umpli sufletul cu ceva care îți face bine.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

Dacă ar fi să aleg o singură carte, aceea ar fi Jocul vieții și cum să-l joci, de Florence Scovel Shinn. Nu pentru că mi-a oferit răspunsuri la toate întrebările, ci pentru că mi-a schimbat felul în care privesc viața. Autoarea compară viața cu un joc și spune că, la fel ca în orice joc, există reguli pe care, dacă le înțelegem și le aplicăm, putem atrage ceea ce ne dorim.

Cartea m-a învățat că nu putem controla tot ceea ce ni se întâmplă, dar putem alege cu ce atitudine mergem mai departe. M-a făcut să înțeleg că frica, îndoiala și neîncrederea sunt, de multe ori, cele care ne țin pe loc, nu lipsa de oportunități. De atunci, încerc să aleg încrederea în locul fricii, acțiunea în locul amânării și recunoștința în locul nemulțumirii.

În esență, această carte m-a ajutat să devin mai conștientă de puterea gândurilor, a cuvintelor și a atitudinii mele și să aleg, în fiecare zi, răspunsuri care mă apropie de viața pe care vreau să o construiesc.

Ce ai în telefon, o aplicație, o notiță sau un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

Dacă ar fi să recomand un singur lucru, nu ar fi o aplicație, ci vision board-ul pe care îl am atât pe ecranul telefonului, cât și pe cel al laptopului. Îl văd în fiecare zi și, de fiecare dată, îmi amintește cine vreau să devin, ce îmi doresc să construiesc și de ce merită să continui, chiar și în zilele în care motivația lipsește.

Cred că, atunci când ne vedem constant obiectivele, ele nu mai rămân simple dorințe. Devin repere care ne influențează alegerile de zi cu zi. Nu îți face munca în locul tău și nu îți garantează succesul, dar îți oferă ceva la fel de valoros: claritate și direcție.

Îmi place un gând atribuit lui Antoine de Saint-Exupéry: „Un scop fără un plan este doar o dorință.” Pentru mine, vision board-ul este modul prin care îmi reamintesc zilnic acel scop și aleg, în fiecare zi, să fac măcar un pas în direcția lui. La final, nu pașii mari schimbă o viață, ci pașii mici făcuți cu consecvență.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

Dacă ar fi să recomand un mentor pe care îl urmăresc cu adevărat și care mi-a influențat profund felul de a lucra, aceea ar fi Simona Chirilă. Am avut privilegiul să învăț de la ea în cadrul formărilor de NLP, coaching, Time Line Therapy, hipnoză, public speaking, Master Your Emotions și Master Yourself. Toate aceste experiențe mi-au schimbat perspectiva asupra oamenilor și asupra procesului de învățare.

Ceea ce apreciez cel mai mult este faptul că m-a învățat să privesc dincolo de comportamente și să caut cauza, nu doar efectul. Să înțeleg că, înainte de a corecta un elev, un copil sau chiar pe mine însămi, este important să înțeleg ce nevoie, ce emoție sau ce convingere stă în spatele unei reacții.

Astăzi, aceste principii se regăsesc în tot ceea ce creez, de la lecțiile pe care le pregătesc până la proiectele mele viitoare. Cred că educația devine cu adevărat valoroasă atunci când nu transmite doar informație, ci îi ajută pe oameni să se cunoască mai bine și să aibă încredere în propriul potențial.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Una dintre cele mai dificile decizii pe care le-am luat în ultimii ani a fost să accept dirigenția clasei din care face parte și fiul meu. Am știut încă din primul moment că nu va fi un rol ușor. Ca profesor și diriginte trebuie să fii echidistant, iar ca mamă îți dorești, firesc, să-ți protejezi copilul. Cele două roluri aveau potențialul să intre uneori în conflict.

Am luat această decizie întrebându-mă un singur lucru: „Voi putea privi fiecare copil din clasă cu aceeași responsabilitate și corectitudine?” Când răspunsul a fost „da”, am ales să merg înainte.

Nu a fost întotdeauna simplu, dar această experiență m-a învățat că deciziile importante nu se iau alegând varianta cea mai confortabilă, ci pe aceea care este în acord cu valorile tale. Iar pentru mine, echitatea, responsabilitatea și respectul față de fiecare elev au fost întotdeauna mai importante decât confortul personal.

Paradoxal, această experiență m-a obligat să mă întreb, în fiecare zi, dacă sunt dreaptă, dacă ascult suficient și dacă reușesc să separ emoția de responsabilitate.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ceea ce crede toată lumea

Cel mai contraintuitiv lucru pe care l-am învățat despre curaj este că nu curajul vine înaintea acțiunii, ci acțiunea creează curajul.

Cred că oamenii așteaptă prea mult să dispară frica. Eu am descoperit că frica rareori dispare înainte să începi. Dar, cu fiecare pas făcut, ea își pierde din putere, iar în locul ei apare încrederea. Curajul nu este absența fricii, ci decizia de a merge înainte în ciuda ei.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

Pentru mine, a merge înainte fără garanții înseamnă să fac următorul pas chiar și atunci când nu mă simt complet pregătită. Nu aștept momentul perfect, pentru că am învățat că el nu vine niciodată. În schimb, aleg să construiesc puțin câte puțin, să învăț din fiecare încercare și să am încredere că progresul apare prin acțiune, nu prin așteptare.

Cred că oamenii rămân blocați pentru că vor să aibă toate răspunsurile înainte de a începe. Eu am descoperit că răspunsurile apar pe parcurs. Fiecare pas făcut cu răbdare și consecvență îți dezvoltă nu doar competențele, ci și încrederea că poți merge mai departe, chiar dacă drumul nu este încă foarte clar.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să-i dai?

Dacă ar fi să-i ofer o singură permisiune celui care ține această carte în mâini, ar fi aceasta: dă-ți voie să ai o voce.

Nu aștepta să te simți suficient de pregătit, suficient de bun sau suficient de curajos. Nimeni nu vorbește cu încredere înainte să înceapă să vorbească. Nimeni nu scrie cu ușurință înainte să înceapă să scrie. Încrederea nu este punctul de plecare, ci rezultatul pașilor mici făcuți cu răbdare și consecvență.

Aș vrea ca această carte să-ți amintească un lucru simplu: nu trebuie să demonstrezi nimănui că poți. Trebuie doar să-ți dai voie să începi. Uneori, primul pas, chiar dacă este imperfect, valorează mai mult decât o sută de planuri perfecte rămase doar pe hârtie.