Dacă ai lăsa deoparte titlul de pe cartea de vizită, cum ai povesti, în câteva propoziții, ce înseamnă munca ta?

Îi ajut pe oamenii foarte buni la ceea ce fac să vadă acel ceva care îi face diferiți și pe care, paradoxal, nu îl mai observă tocmai pentru că lor le-a devenit firesc. Ascult, pun întrebări și citesc printre rânduri până când valoarea aceea devine vizibilă. Apoi îi dau o formă pe care și ceilalți o pot înțelege: un mesaj, o ofertă, un brand, un produs sau o direcție de business.

Într-un fel, fac vizibil ceea ce era deja acolo.

Ce ar surprinde pe cei mai mulți dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în biografia ta și nici în prezentările publice.

Alerg și îmi plac provocările fizice și mentale. Călătoriile le savurez mai ales când au în ele puțină aventură și descurcăreală: un rucsac, o destinație și creativitatea de a ajunge acolo.

Îmi place să mă joc cu energiile, cuvintele, mirodeniile și natura. Cineva i-ar putea spune magie. Pentru mine este un mod de a mă conecta. Sunt apropiată și de filosofia și practicile budiste. Când le-am descoperit, am avut senzația că regăsesc în ele un fel de a privi lumea pe care îl aveam deja. M-am simțit acasă.

Îți amintești momentul concret în care ai știut că nu mai poți continua la fel? Poate a fost o zi, o conversație sau o cifră din cont. Ce s-a întâmplat?

Capacitatea de a crea un spațiu în care cei de lângă mine să simtă că își pot lăsa măștile jos a existat dintotdeauna. Am devenit însă cu adevărat conștientă de ea după o ședință de coaching și un retreat de cinci zile. După șase ani în care maternitatea ocupase o parte importantă din viața mea, am avut răgazul să mă recunosc și să mă reașez.

Momentul concret a venit pe 2 iulie 2025. O întrebare și o vizualizare au pus în cuvinte ceea ce încercam să înțeleg: creez spațiul în care o persoană își poate atinge adevărul cel mai profund, apoi o ajut să îl aducă în lume într-un mod viu, creativ și surprinzător.

Atunci am înțeles cât de mult îmi doresc să îi văd pe oameni reîndrăgostindu-se de propriile visuri și recunoscând că, de multe ori, creativitatea lor este acel lucru din interior care încearcă să își găsească expresia în lume.

Povestește un moment concret în care ai ales să continui, deși renunțarea părea alegerea rezonabilă.

În 2021 aveam un bebeluș în brațe și un copil de trei ani, iar eu continuam să învăț instrumente noi pentru munca din zona creativă. Ar fi fost foarte ușor să îmi spun că nu era momentul și că puteam aștepta.

Am continuat, deși nu vedeam încă forma finală a muncii mele. Drumul a trecut prin mai multe schimbări de identitate: de la fata care știa să facă de toate și le făcea pe toate, la dorința de a lucra în domeniul creativ, apoi la asumarea faptului că am profunzimea și energia necesare pentru a ghida oameni.

Astăzi văd că etapele acestea nu au fost separate. S-au întâlnit în felul în care lucrez acum, la intersecția dintre coaching, strategie și design.

Ce te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Privind în urmă, a meritat?

Încă trăiesc această poveste. Cel mai mult mă costă să spun cu voce tare că vreau și pot să susțin și să ghidez oameni și că sunt în procesul de a-mi crea propriul mod de a lucra, de a construi relații și de a face business.

Mă costă identități care m-au adus până aici și care, mult timp, m-au ținut în siguranță. Mă costă imaginea celei care ajută, susține, știe să facă de toate, le face pe toate și salvează. Uneori mă costă și relațiile construite în jurul acestei versiuni a mea.

Nu pot privi încă în urmă de la suficientă distanță încât să spun că povestea s-a încheiat. Pot spune însă că merită să nu mă mai micșorez pentru a păstra intactă imaginea cu care ceilalți s-au obișnuit.

Care este cel mai prost sfat care circulă în domeniul tău și ce ai pune în locul lui?

„Trebuie să fii peste tot.” Nu cred că avem nevoie să producem mai mult, să postăm mai mult și să alergăm după fiecare platformă, trend sau instrument nou.

În era AI putem produce într-o după-amiază mai multe texte, imagini și strategii decât produceam înainte într-o lună. Tocmai de aceea cantitatea nu mai este avantajul competitiv. Dacă folosim aceleași prompturi, aceleași hook-uri, aceleași structuri și aceleași bune practici, devenim foarte eficienți în a suna exact ca toți ceilalți.

Eu aș pune în loc aproape opusul: nu ai nevoie să fii prezent peste tot. Ai nevoie să devii recognoscibil acolo unde alegi să fii prezent. Începe prin a înțelege ce există în experiența, perspectiva, personalitatea și felul tău de a lucra pe care nimeni altcineva nu îl poate reproduce identic.

AI poate amplifica extraordinar o voce. Dar mai întâi trebuie să existe o voce care merită amplificată.

Ce faci, concret, în primele zece minute după ce îți dai seama că te-ai blocat?

Ies să alerg. În timp ce alerg, mă întreb ce vreau să fac de fapt, de ce vreau acel lucru, pentru cine îl fac și, mai ales, din ce loc interior vine.

De obicei mă blochez când mă pierd în prea multe „trebuie să”. Alergarea îmi oferă spațiu la propriu și la figurat. După ce mă reconectez cu lucrurile importante, mă întreb care este următorul lucru esențial pe care îl pot face.

Dacă cineva are 50 de lei, o zi liberă și un vis fără garanții, ce i-ai recomanda?

O cafea, un caiet, un pix și un drum până într-un parc sau pe marginea unei ape. Acolo, i-aș recomanda să își acorde două sau trei ore și să răspundă în scris la câteva întrebări:

— Care parte din mine conduce acum viața mea?
— Ce își dorește pentru mine, de ce mă protejează și de ce are nevoie?
— Ce parte din mine îmi doresc să conducă de aici înainte?
— Cărei idei nu îi dau voie să se cristalizeze și de ce?
— Ce ar trebui să se întâmple pentru ca acea idee să devină realitate?
— Ce ar trebui să înceteze?
— Ce pot face astăzi, în cinci minute, pentru acea idee?

Ce carte, concept sau idee ți-a schimbat felul în care lucrezi?

Ideea care mi-a schimbat fundamental felul de a lucra este aceasta: inima știe direcția, mintea construiește drumul.

Mult timp am încercat să fac invers. Voiam să gândesc suficient de mult încât să aflu ce îmi doresc și să construiesc strategia perfectă înainte să îmi dau voie să simt direcția.

Acum încep prin a crea spațiu. Din spațiu apare claritatea. Mintea o structurează, iar creativitatea îi dă o formă în lume. Procesul meu a ajuns astfel să urmeze cinci pași: spațiu, claritate, strategie, expresie și acțiune.

Nu începem cu întrebarea „Ce ar trebui să faci?”, ci cu „Ce este deja acolo și încearcă să devină vizibil?”.

Ce păstrezi în telefon și ai recomanda oricui?

Îmi păstrez aproape un reminder simplu: puterea lui „destul de bine”. Când intru în cercul perfecționării fără sfârșit, îmi amintesc că este mai puternic și mai relevant să fac un pas imperfect înainte decât zero pași perfecți.

Ce creator, autor, gânditor sau mentor urmărești cu adevărat în această perioadă și de ce revii la ideile lui?

Nu pot alege unul singur. Revin la trei persoane din motive diferite.

Niki Vinogradoff lucrează la sursa energiei și inspirației, în viață și în business. Apreciez încrederea pe care le-o acordă celor cu care lucrează: pornește de la ideea că au deja resursele interioare, puterea și creativitatea necesare pentru a reuși.

La Xhoni Mimillari apreciez claritatea și abordarea directă. Îți ține oglinda în fața businessului, ofertelor și felului în care te prezinți și te ajută să găsești drumul potrivit pentru tine, în locul unei strategii copiate.

Pe Magali de Reu o citesc și pentru curajul de a se exprima autentic. Are conținut și metodologii valoroase, dar mă fascinează mai ales naturalețea cu care scrie și libertatea cu care își lasă filtrele deoparte.

Firul comun dintre ei este încrederea că era strategiilor trase la indigo s-a încheiat.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și ce te-a ajutat să o iei?

Cea mai grea decizie a fost să închei o căsnicie în care nu mă mai regăseam. Nu se întâmplase nimic dramatic și nimic care, privit din afară, să poată fi numit grav. Tocmai de aceea mi-a fost greu să îmi explic alegerea. Am ales să îmi dau voie și spațiu să mă extind și să ies dintr-un context în care simțeam că trebuie să mă prefac mai mică și mai puțin capabilă decât sunt.

Decizia s-a limpezit după un retreat în care m-am întors către mine, după șapte ani dedicați în mare parte creșterii copiilor. Îmi amintesc că am venit acasă, am intrat pe ușă și am înțeles că, în realitate, luasem decizia cu ceva timp înainte. În acel moment devenise pur și simplu imposibil de ignorat. Am vrut să povestesc o experiență extraordinară prin care trecusem și m-am autocenzurat. Acolo am văzut limpede cât de mult mă micșoram.

Privind în urmă, am înțeles ceva ce observ astăzi și în oamenii și businessurile cu care lucrez: uneori ceva nu se încheie pentru că este rău, ci pentru că ceea ce fusese suficient pentru versiunea noastră de ieri nu mai poate cuprinde persoana care devenim.

Și businessurile fac același lucru. Proprietarul evoluează, devine mai bun, își rafinează perspectiva și începe să viseze la proiecte mai mari. Website-ul spune însă povestea de acum cinci ani, oferta aparține unei versiuni mai vechi, iar biografia încearcă încă să explice totul printr-o listă de servicii. Atunci apare senzația pe care o cunosc atât de bine: „Asta sunt eu. Dar nu mai sunt doar asta.”

O mare parte din munca mea începe exact în acel punct.

Ce ai învățat despre curaj care contrazice felul în care vorbim de obicei despre el?

Curajul nu înseamnă absența fricii. Curajul înseamnă să iei frica de mână, să îi spui „te văd, îți mulțumesc, eu merg pe aici” și să continui.

Frica ne întâmpină în pragul oricărui moment important. Este prima care ajunge acolo. Curajul apare când simți frica, îndoiala sau chiar paralizia în fiecare celulă și, cu mai multă sau mai puțină încredere, faci cel mai mic pas înainte. Pentru mine, acela este curajul.

Când spui că mergi înainte fără garanții, cum arată asta concret în viața ta?

Îmi ascult instinctul și spun „da” înainte să mă simt pe deplin pregătită. Am încredere că posed capacitatea, determinarea și agilitatea mentală necesare pentru a învăța din mers.

Nu confund însă spontaneitatea cu lipsa de responsabilitate. Merg repede și mă prind din mers, păstrându-mi responsabilitatea față de mine, față de viața mea, față de clienți și față de familie.

Dacă ai putea oferi o singură permisiune cuiva care amână un lucru important, care ar fi aceea?

Pășește în ceață. Nu aștepta ca întregul drum să devină vizibil înainte să faci primul pas către ceea ce știi că este al tău.

Nu există o funie exterioară care să îți garanteze siguranța. Tu ești siguranța, ancora și direcția. Iar când întâlnești frica, amintește-ți că prezența ei poate fi chiar confirmarea că te apropii de ceva important. Salut-o din mers și continuă.