Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi

Lucrez cu oameni pentru a-i ajuta să-și găsească direcția, să aibă mai multă încredere în ceea ce pot construi și să transforme intențiile în pași concreți. Prin traininguri, workshopuri, coaching și programe de dezvoltare, îi însoțesc în diferite etape ale vieții profesionale, de la începutul carierei și construirea unui brand personal până la leadership, management, comunicare, schimbare și performanță. Cu organizațiile lucrez și în zona de risc și reziliență, continuitatea activității și gestionarea crizelor, inclusiv prin workshopuri, simulări și exerciții de tip tabletop.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice

Probabil i-ar surprinde pe mulți să afle că scriu poezii și că unul dintre locurile în care mă simt cel mai bine nu are nimic de-a face cu săli de conferință, proiecte sau agende pline. Este satul în care mi-am petrecut vacanțele copilăriei.

Mă întorc acolo ori de câte ori pot, pentru natură, biserică, oameni, liniște și obiceiurile care mă duc cu gândul la o copilărie parcă desprinsă din „Amintiri din copilărie”. Încerc să-i duc și pe copiii mei acolo cât mai des, pentru ca și ei să cunoască măcar puțin din lumea aceea: apropierea de natură, libertatea, tradițiile, timpul petrecut împreună și bucuriile simple pe care generația noastră încă a avut șansa să le trăiască.

A existat un moment specific, o zi, o conversație, un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva? Ce s-a întâmplat?

Cred că au fost două momente importante. Primul a fost după ce s-a născut primul meu copil. Atunci am înțeles foarte clar că nu îmi mai doream doar programul clasic de corporație, 9-17, care în realitate era de multe ori fără o oră clară de final. Simțeam că vreau să construiesc și ceva al meu, să am mai multă libertate și, mai ales, să fac lucruri prin care să pot ajuta direct oamenii.

Al doilea moment a venit în 2022. Conduceam trei departamente și aveam aproape 100 de oameni în subordine. Aveam deja peste 16 ani de experiență în corporații, în roluri de execuție și management, și am început să simt mai puternic decât oricând că toată această experiență nu trebuia să rămână doar la mine. Avusesem șansa să învăț enorm din proiecte, oameni și din decizii bune și greșite. Îmi doream să dau mai departe tot ce acumulasem, amplificat prin traininguri, workshopuri, speaking, consultanță, coaching și mentorat.

De acolo au început să prindă tot mai mult contur proiectele mele antreprenoriale, activitatea de trainer, speaker, coach și consultant, dar și oportunitatea de a lucra în mediul universitar, în mijlocul studenților. Visul pe care îl aveam de câțiva ani devenea din ce în ce mai concret. La un moment dat, am decis să plec din corporație și să fac loc acestei direcții. Astăzi conduc o companie cu activitate internațională și, în paralel, dezvolt proiectele mele de training, dezvoltare personală și profesională și speaking. Privind în urmă, nu a fost o singură ruptură spectaculoasă, ci o decizie care s-a construit în timp, până când a devenit imposibil să o mai ignor.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Un moment important a fost în 2021, după pandemie, când am avut șansa să dezvolt un proiect mare de training pentru o corporație importantă. Pentru mine însemna mult. Era exact genul de proiect care îmi confirma că direcția către training și dezvoltare profesională putea deveni ceva serios. Proiectul s-a oprit însă brusc și m-a descurajat mai mult decât mi-ar fi plăcut să recunosc. Pentru o vreme, a fost foarte ușor să mă întreb dacă nu ar fi mai bine să aștept un context mai bun, mai sigur și mai clar.

Am ales totuși să continui. Am continuat să construiesc, să învăț, să creez traininguri, să accept oportunități, să intru în proiecte noi și să-mi fac loc, pas cu pas, în direcția pe care mi-o doream. Astăzi am mai multe traininguri, mai multe colaborări și mai multe uși deschise decât aveam atunci. Iar ImpactGrow este, pentru mine, una dintre cele mai clare dovezi ale acestei alegeri. Nu am avut și nici acum nu am un brand perfect sau o comunitate perfect conturată, dar continui să construiesc.

Am învățat că uneori nu ai nevoie de confirmarea că ai ales drumul perfect. Ai nevoie doar de suficientă încredere ca să mai faci un pas. Claritatea vine, de multe ori, în timp ce mergi.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Cred că cel mai mult m-a costat să ies în față cu propriul meu nume și să spun public: „Asta știu, asta pot și asta vreau să dau mai departe.” Ani la rând am construit, am învățat, am acumulat experiență și am investit enorm în dezvoltarea mea. Dar este diferit să faci toate acestea în interiorul unor organizații și cu totul altceva să te expui tu, ca om, trainer, speaker, autor sau consultant. Atunci nu mai ai în față numele unei companii. Ești tu.

Am înțeles însă că încrederea în ceilalți este importantă, dar încrederea în tine este esențială. Îmi place foarte mult imaginea păsării care se așază pe o ramură. Siguranța ei nu vine doar din convingerea că ramura nu se va rupe, ci mai ales din faptul că știe că are aripi. Asta am încercat și eu să construiesc în timp: propriile mele „aripi”, prin muncă, experiență, studiu, greșeli, reușite și foarte multă învățare.

Privind în urmă, da, a meritat. Astăzi pot să ies în fața oamenilor cu mai multă încredere și, mai important, pot să le spun și lor, din experiență, că merită să investească în propriile aripi. Ca să poți inspira încredere altora, trebuie să înveți mai întâi să ai încredere în tine.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine

Unul dintre cele mai proaste sfaturi pe care le aud este: „Așteaptă până când ești pregătit.” Cred că acest sfat ține foarte mulți oameni pe loc. În carieră, în leadership, în antreprenoriat sau pur și simplu atunci când vrei să faci o schimbare, rareori vine un moment în care simți că ai toate răspunsurile, toate competențele și toate garanțiile.

Eu cred mai degrabă în a te pregăti mergând. Să înveți, să testezi, să ceri feedback, să ajustezi și să mai faci un pas. Dar cred și în intuiție. Sunt momente în care nu ai toate datele, însă simți foarte clar că o direcție merită urmată. Intuiția nu înlocuiește analiza sau pregătirea, dar uneori este acel semnal interior care te ajută să alegi înainte ca toate argumentele să fie așezate perfect.

Claritatea vine de multe ori după ce ai început, nu înainte. Iar încrederea în tine se construiește tot prin acțiune, nu prin așteptare. Sigur, asta nu înseamnă să intri nepregătit în orice situație sau să ignori riscurile. Din contră, eu vin dintr-o zonă profesională în care pregătirea, riscul și scenariile contează enorm. Dar există o diferență mare între a te pregăti responsabil și a transforma pregătirea într-o formă elegantă de amânare.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute?

În primele zece minute, de multe ori nu fac nimic. Nici măcar nu încerc să găsesc imediat o soluție. Mă opresc din tot, chiar dacă sunt foarte încărcată, trag aer în piept și las gândurile să circule singure. Îmi ascult intuiția.

Am ajuns să cred că deciziile mici se iau mai ales cu mintea, iar deciziile mari se iau și cu inima. Uneori, cele două se împletesc și atunci mă las condusă de ceea ce simt că este corect. Nu forțez claritatea. O las să vină. Și, până la urmă, găsesc drumul mai departe.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

I-aș recomanda să-și cumpere o carte bună și, da, aș putea recomanda chiar „Arta leadership-ului personal”, să ia cu el un caiet și să-și ofere câteva ore într-un loc în care se poate desprinde de ritmul obișnuit: într-un parc, într-o cafenea liniștită sau, și mai bine, în natură. Să citească puțin, apoi să-și răspundă sincer la trei întrebări: Unde sunt acum? Ce mă ține pe loc? Care este cel mai mic pas pe care îl pot face chiar de mâine?

I-aș recomanda, de fapt, să investească cei 50 de lei și ziua aceea într-un lucru pe care ni-l oferim prea rar: timp și spațiu pentru claritate. Ieșirea dintr-un blocaj nu cere întotdeauna o soluție spectaculoasă. Uneori ai nevoie să te îndepărtezi puțin de zgomot, să întâlnești o idee care te provoacă și să-ți dai suficientă liniște ca să te auzi pe tine. Iar apoi să pleci de acolo cu un singur pas concret pe care să-l faci.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

Îmi este greu să aleg o singură carte, pentru că sunt trei care au lucrat în mine în moduri diferite și care, puse împreună, mi-au influențat felul de a gândi, de a lucra și de a lua decizii.

Din „Până să-ți dai seama”, de John Bargh, mi-a rămas foarte puternic ideea că o mare parte din ceea ce facem este influențată de mecanisme, contexte și impulsuri pe care nici măcar nu le conștientizăm pe deplin. M-a făcut mai atentă la felul în care iau decizii și la cât de important este să-mi observ propriile reacții înainte de a le transforma în acțiune.

Din „Fără granițe”, de Ken Wilber, am luat ideea că multe dintre limitele pe care le vedem nu sunt întotdeauna limite reale, ci granițe pe care le construim noi. Mi-a schimbat felul în care privesc dezvoltarea personală: ca pe un proces de extindere, integrare și depășire a propriilor limite, nu ca pe o încercare de a deveni altcineva.

Iar „Cele 5 niveluri ale leadershipului”, de John Maxwell, mi-a confirmat ceva în care cred foarte mult: leadershipul nu vine dintr-un titlu sau dintr-o poziție, ci se construiește în timp, prin relații, rezultate, dezvoltarea celorlalți și prin ceea ce lași în urma ta. Probabil că tocmai combinația dintre aceste trei perspective mă reprezintă cel mai bine astăzi: să-ți înțelegi mai bine mecanismele interioare, să nu-ți transformi limitele în granițe definitive și să crești într-un mod care îi ajută și pe ceilalți să crească.

Ce ai în telefon, o aplicație, o notiță, un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

Folosesc Google Keep. De fiecare dată când îmi vine o idee, o notez: un gând, un proverb, o idee de postare, ceva auzit la o conferință, o idee de proiect sau pur și simplu un lucru pe care nu vreau să-l uit. Uneori este doar o frază, alteori o listă de to-do.

Pentru mine, important este să nu las ideea să treacă doar pentru că nu am timp să o dezvolt pe loc. O salvez și mă întorc la ea când am spațiu. Cred că asta reduce mult rezistența interioară: nu trebuie să creezi perfect în momentul în care apare inspirația, trebuie doar să o prinzi înainte să plece.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

Îmi este greu să aleg un singur nume, pentru că în perioada aceasta mă inspiră doi oameni din registre diferite. Simon Sinek îmi place pentru felul în care vorbește despre leadership, sens și despre importanța de a porni de la „de ce”. Mă regăsesc mult în ideea că oamenii nu se conectează doar la ceea ce faci, ci și la motivul pentru care alegi să faci acel lucru. Pentru mine, asta se leagă foarte mult de leadership, de brand personal și de felul în care construim proiecte care au sens pentru noi și pentru ceilalți.

În același timp, o urmăresc pe Andreea Halikias pentru că este foarte conectată la ceea ce este actual, la tendințe, la felul în care se schimbă comunicarea și modul în care oamenii își construiesc vizibilitatea și proiectele. Are multe inițiative în care m-am regăsit tocmai pentru că sunt curajoase, vii și foarte ancorate în prezent. Îmi place felul în care transformă ideile în proiecte și creează contexte în care oamenii pot să-și spună povestea și să construiască mai departe pornind de la ea. Poate de aceea și ORICUM a rezonat atât de mult cu mine.

Și poate mai este un detaliu simpatic: suntem amândouă Leoaice. Nu știu cât contează astrologia aici, dar sigur avem în comun energia de a porni lucruri, de a ne expune și de a construi cu multă pasiune.

De la Simon Sinek iau mult din perspectiva asupra leadershipului și sensului, iar de la Andreea, inspirația de a rămâne conectată la prezent și curajul de a transforma ideile în proiecte reale. Acum simt că am nevoie de ambele.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Cea mai grea decizie pe care am luat-o în ultimii trei ani a fost să renunț la un rol corporate în care conduceam trei departamente și aproape 100 de oameni, la un program care depășea zilnic cu mult cele opt sau nouă ore și, implicit, la siguranța unui salariu foarte bun. Am ales să las în urmă un rol important și predictibil pentru a construi ceva al meu: ceea ce este astăzi Rethink BCM, dar și proiectele mele de training, speaking, coaching și dezvoltare profesională.

Decizia nu a fost ușoară tocmai pentru că nu plecam dintr-un loc în care nu îmi era bine sau în care nu aveam succes. Din contră. Plecam dintr-un rol în care aveam responsabilitate, influență și rezultate, dar simțeam tot mai clar că vreau alt tip de impact și alt tip de viață. Voiam mai multă flexibilitate, inclusiv ca să pot fi prezentă pentru copiii mei în timpul zilei, chiar dacă asta însemna să accept, cel puțin pentru o perioadă, venituri mai mici și mai puțină predictibilitate.

Am luat decizia cu mintea, dar și cu inima. Am analizat riscurile și ceea ce puteam construi, dar, la un moment dat, a trebuit să am încredere și în intuiția mea. Simțeam că visul meu este să dau mai departe cât mai mult din ceea ce am învățat, către cât mai mulți oameni, și să construiesc ceva care să rămână în urma mea. Un rol într-o corporație, oricât de important ar fi, va fi preluat la un moment dat de altcineva. Eu îmi doream să las în urmă idei, oameni mai bine pregătiți, proiecte, comunități și lucruri care să poarte mai departe ceva din ceea ce am construit eu.

Privind în urmă, cred că a fost una dintre acele decizii în care am renunțat la o formă de siguranță pentru a câștiga mai mult sens, libertate și posibilitatea de a construi în direcția în care simțeam că pot avea cel mai mare impact.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ceea ce crede toată lumea

Am învățat că, uneori, curajul nu arată deloc ca o forță spectaculoasă. Poate să arate ca o ezitare, ca o teamă recunoscută, ca un pas foarte mic făcut exact atunci când nu te simți pregătit. Mult timp avem impresia că oamenii curajoși sunt cei care nu se tem. Eu cred că, de fapt, curajul începe tocmai în momentul în care frica există și alegi să nu o lași să decidă în locul tău.

Și am mai învățat ceva: curajul nu înseamnă întotdeauna să mergi înainte cu orice preț. Uneori înseamnă să schimbi direcția, să renunți la ceva ce nu ți se mai potrivește, să spui „nu”, să ceri ajutor sau să recunoști că nu ai toate răspunsurile. Pentru mine, curajul nu mai înseamnă absența fricii, ci libertatea de a alege chiar și atunci când frica este acolo.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

Pentru mine, să merg înainte fără garanții înseamnă să nu aștept să dispară toate necunoscutele înainte să fac primul pas. Mă uit la ceea ce știu, la ceea ce pot controla, la riscurile reale, îmi ascult intuiția și apoi încep. Poate fi un proiect, un training nou, o colaborare, o idee de business sau o schimbare de direcție. Nu am nevoie să văd tot drumul. Am nevoie să văd suficient cât să fac următorul pas.

Cred că diferența este că nu confund lipsa garanțiilor cu lipsa unei direcții. Pot să nu știu exact cum vor arăta lucrurile peste șase luni și totuși să știu ce vreau să construiesc acum. Testez, ajustez, cer feedback, învăț și continui. Uneori schimb direcția, dar nu rămân pe loc doar pentru că nu am certitudini.

Poate că asta fac diferit față de cineva care așteaptă: eu folosesc mișcarea ca să obțin claritate. Nu aștept claritatea perfectă ca să mă mișc. Pentru mine, a merge înainte fără garanții înseamnă exact asta: să-ți asumi că nu vei controla totul, dar să ai suficientă încredere în tine încât să începi ORICUM.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să-i dai?

Îți dau permisiunea să începi înainte să te simți complet pregătit. Să faci pasul acela pe care îl tot amâni, chiar dacă nu ai toate răspunsurile, toate resursele sau toate garanțiile. Să ai încredere că vei putea învăța, ajusta și construi pe parcurs.

Și, mai ales, îți dau permisiunea să ai încredere în tine. Nu trebuie să știi tot drumul ca să pornești. Uneori este suficient să vezi următorul pas și să ai curajul să-l faci.

Începe ORICUM!