Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi

Ghidez antreprenorii și profesioniștii din diverse domenii pentru a avea apariții publice cu impact, nu doar pentru a vorbi bine în public. Scopul meu este să‑i sprijin să transforme haosul, stresul și incertitudinea pregătirii unei apariții publice în siguranță și control.

Lucrez cu ei de‑a lungul întregului proces, de la primirea invitației, construirea și susținerea discursului, până la valorificarea oportunităților înainte, în timpul și după eveniment. Abordez fiecare etapă de pregătire prin prisma experienței mele profesionale: expert în comunicare și protocol, organizator de evenimente și jurnalist.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio‑ul tău și nici în prezentările publice

Sunt o mare iubitoare de rock alternativ. Merg frecvent la concerte pentru că îmi plac energia publicului și pasiunea celor de pe scenă. După o zi grea, un concert al celor de la Coma, în căști sau pe scenă, îmi readuce zâmbetul pe buze.

A existat un moment specific, o zi, o conversație sau un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva? Ce s‑a întâmplat?

Nu, n‑aș putea spune că a existat un moment anume. Cumva, profesia m‑a ales pe mine. În 2008, mi‑a fost lansată provocarea, ca să nu spun că am fost pusă în fața faptului împlinit, de a conduce Biroul de Comunicare și Relații Publice din cadrul Camerei de Comerț și Industrie București.

La acel moment aveam nouă ani de experiență în organizarea de manifestări expoziționale și încă trei de jurnalism, evenimente corporate și relații publice. Efectiv, „am fost aruncată în apă” și a trebuit să învăț să înot. Au urmat niște luni foarte grele. Era un context destul de complicat. Camera avea o conducere nouă, presiunea era imensă, iar perfecționismul meu proverbial nu făcea altceva decât să‑mi complice și mai mult existența.

Dincolo de stres, agitație și jonglatul cu termene‑limită, am descoperit treptat bucuriile profesiei și mi‑am dat seama că îmi place mult ceea ce fac. Fără să‑mi dau seama atunci, specializarea în marketing și experiența în organizarea de evenimente au contat enorm.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău îți spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s‑a întâmplat după?

La un moment dat, mediul de lucru devenise aproape toxic. Atunci mi s‑a oferit oportunitatea să plec într‑o altă instituție. Veniturile erau substanțial mai mari, programul de lucru destul de lejer, dar ar fi trebuit să schimb complet domeniul. Aveam la dispoziție vreo două săptămâni să iau o decizie.

Inițial am fost încântată, dar apoi am încercat să‑mi imaginez noua rutină profesională, departe de evenimente și presă, fără intervenții de pregătit și fără adrenalina din culise. Oricât am încercat, nu am reușit, așa că, într‑un final, am refuzat oferta. Este o decizie pe care nu am regretat‑o niciodată.

Ce anume te‑a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Faptul că nu obișnuiesc să „gâdil” orgoliul nimănui, ba chiar dimpotrivă. Prefer să spun ce cred și să‑mi susțin cu argumente opiniile profesionale. De‑a lungul timpului am pierdut bani și relații, dar, privind în urmă, eu spun că a meritat, din cel puțin două motive.

În primul rând, am avut parte de liniște sufletească. Când mă privesc în oglindă, seara, știu că am făcut tot ce ține de mine pentru a‑i oferi clientului meu cele mai bune soluții. Dacă acceptă sau nu, este o problemă care nu mai ține de mine. Pentru unii poate părea puțin; pentru mine a însemnat întotdeauna mult.

În al doilea rând, în timp, această abordare a constituit un filtru extraordinar și a triat natural oamenii care îmi solicită serviciile. De ce este un aspect important? Pentru că, în momentul în care principiile și valorile mele diferă fundamental de cele ale clientului, consumul de energie și timpul necesar realizării unui proiect cresc exponențial, iar rezultatele vor fi modeste.

În ceea ce mă privește, prefer să pun de la început cărțile pe masă și să fie absolut clar ce se poate face și în ce condiții.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine

„Imaginează‑ți publicul în lenjerie intimă.”

Teoretic, cel care aplică acest sfat ar trebui să obțină o diminuare a „puterii” publicului de a‑l judeca, prin aducerea acestuia într‑o postură vulnerabilă. Atunci când își imaginează audiența dezbrăcată, autoritatea pe care i‑o atribuie scade. De asemenea, exercițiul ar trebui să‑i inducă o stare de relaxare și să contribuie la scăderea mizei, transformând o situație percepută ca fiind de tipul „luptă sau fugi” într‑una ce poate fi gestionată.

Practic, din păcate, are parte de suprasolicitare cognitivă. Creierul rulează deja la capacitate maximă: personajul nostru trebuie să‑și amintească structura discursului, să controleze mimica, gestica și respirația, să facă contact cu publicul și să gestioneze eventuale situații neprevăzute. Dacă mai adăugăm și sarcina de a „dezbrăca” zeci sau sute de oameni, eroul nostru se blochează, uită ideea sau pierde șirul.

Mai mult, creierul său va încerca să proceseze sarcina. Imaginea devine ridicolă sau grotescă, ceea ce îi poate provoca râsul necontrolat sau o grimasă total nepotrivită momentului.

Și cel mai grav efect: ruperea conexiunii cu publicul. Un vorbitor apreciat are grijă să fie empatic și să comunice cu publicul. Când te uiți la oameni și ți‑i imaginezi în lenjerie intimă, nu‑i mai privești ca pe niște parteneri de dialog. Îi privești ca pe niște obiecte ale unui exercițiu mental forțat. Oamenii simt și pierzi conexiunea cu cei din fața ta.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt

Îmi fac o cafea și ascult muzică, de obicei câteva piese foarte dragi. După una sau două piese, încep să mă relaxez și să fac un plan în minte. Dacă este un proiect, încep să‑l descompun în etape. Dacă este o intervenție pe care nu știu cum să o abordez, mă gândesc la ce anume aș vrea să aud dacă aș fi în sală. Dacă este vorba despre o decizie personală, identific care ar fi cel mai nefericit scenariu și caut soluții pentru situația respectivă.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr‑un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i‑ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

Să înceapă cu o alergare în parc și cu piesele preferate în căști. Apoi, după un duș bun, să recitească Atomic Habits, de James Clear, acasă, în fotoliul preferat, sau într‑o cafenea. Dacă nu are cartea, l‑aș încuraja să o cumpere dintr‑un anticariat. În cazul în care ar fi tentat să‑și „plângă de milă”, ar fi foarte util să folosească timpul liber pentru a face voluntariat la o asociație care lucrează cu persoane cu dizabilități.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți‑a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

Cartea Creează un StoryBrand, scrisă de Donald Miller. În momentul în care m‑am hotărât să scriu o carte, am plecat la drum cu ideea, complet greșită, de a dori să împărtășesc tot ceea ce știu, tuturor: și antreprenorilor, și managerilor, și celor care activează în comunicare și relații publice și sunt la început de drum, și experților în marketing, pentru că prima dragoste nu se uită niciodată. Așa am scris vreo 60 de pagini, dar, cumva, simțeam că ceva nu funcționa. Deși fiecare pagină avea informații relevante și era corect scrisă, per ansamblu, manuscrisul nu mă convingea.

A urmat o perioadă de vreo trei ani în care mai reciteam din când în când, îmi dădeam seama că este bine scris, dar tot nu‑mi era clar cum să continui și ce să elimin. Pentru că da, îmi dădeam seama că trebuie restructurat, doar că nu‑mi dădeam seama cum și cu ce scop. Până într‑o zi, când am redescoperit cartea Creează un StoryBrand. M‑am apucat să o recitesc și, undeva pe la pagina 80, mi‑am dat seama ce trebuie să fac cu manuscrisul meu.

Am recitit manuscrisul, a câta oară?!, de data aceasta prin prisma abordării lui Miller și mi‑am dat seama că, de fapt, la acel moment cele 60 de pagini conțineau idei pentru trei cărți, nu pentru una. Așa că, în 2025, într‑o zi geroasă de ianuarie, am decis că voi scrie o carte pentru antreprenorii și experții care au nevoie să‑și ducă mai departe proiectele și ideile și nu au oportunitatea de a lucra cu un profesionist în comunicare și relații publice sau cu o firmă de profil. De data aceasta, îmi era foarte clar pentru cine scriu și de ce, iar lucrurile au curs frumos către ceea ce avea să fie De la prezență la influență. Ghid pentru vorbit în public și apariții cu impact la evenimente de afaceri și sociale.

Ce ai în telefon, o aplicație, o notiță sau un reminder, pe care l‑ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

Google Calendar. Am învățat, pe calea dificilă, că, dacă nu rezerv în calendar timp pentru scris, pentru sport sau pentru orice altceva trebuie să fac, pur și simplu nu voi face acea sarcină, iar la finalul zilei voi avea minimum trei sau patru motive plauzibile pentru care nu am îndeplinit‑o. Trebuie să fac ceva? Trec în calendar, la fel cum trec ședințele, termenele‑limită și întâlnirile cu clienții. Tot acolo trec concertele, vacanțele, programările la masaj, cosmetică și coafor și întâlnirile cu prietenii.

Când mă uit în calendar, văd cât sunt de norocoasă. Am un serviciu, am un hobby, îmi permit să mă relaxez, să mă plimb și să am grijă de mine. Așadar, nu este doar „trebuie”, ci și „îmi permit să”, ceea ce mă motivează să mă țin de treabă.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

Alina Andriuță, expertă în monetizarea expertizei. Mulți ani nu am fost prezentă în social media. În momentul în care cartea mea a prins contur, mi‑am dat seama că trebuie să fac un pas și în online. Cum? La acel moment habar nu aveam. Absolut întâmplător, am descoperit‑o pe Alina, o persoană riguroasă și extrem de serioasă în ceea ce face.

Contul meu de Instagram este încă la început, dar, datorită Alinei și programului ei, știu că fundația este bună. Cine îmi vizitează profilul află ușor cine sunt, ce fac și cum îi pot fi de ajutor. Mai am multe de acumulat și de aplicat, încă îmi lipsește consecvența, dar știu că voi obține rezultate.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat‑o în ultimii trei ani și cum ai luat‑o?

Să finalizez cartea și să o public independent, în condițiile în care coordonez activitatea de comunicare și protocol a Camerei de Comerț și Industrie București și mă ocup de promovarea proiectelor implementate de Fundația Health Action Overseas, dedicate persoanelor vulnerabile. A fost o decizie de tipul „acum sau niciodată”. A fost o provocare imensă, dar cineva acolo, sus, m‑a iubit și a așezat totul mai frumos și mai bine decât m‑aș fi gândit vreodată.

Am renunțat la o excursie de două săptămâni în Maroc, am înființat firma în ianuarie 2026, cartea a ieșit din tipar în martie, iar lansarea a avut loc pe 22 aprilie, în spectaculoasa Aulă Carol I a Palatului CCIB. În mai, De la prezență la influență a ajuns în vitrina emblematicei Librării Mihai Eminescu, iar în lunile care au urmat am fost invitată la emisiuni radio, podcasturi și prezentări de carte pentru diverse comunități profesionale, precum prestigiosul SKAL International București.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l‑ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ceea ce crede toată lumea

De cele mai multe ori, curajul nu arată deloc așa cum ni‑l imaginăm. Multă lume crede că este vorba despre gesturi mari, teatrale și decizii radicale, luate rapid, fără nicio urmă de emoție. Eu sunt leoaică, orgolioasă prin definiție și incapabilă să accept eșecul.

Pentru mine, constituie adevărate acte de curaj să recunoști că nu știi ceva, să admiți că ai greșit și să‑ți ceri cu sinceritate scuze sau să încerci iar și iar să faci ceva care contează cu adevărat pentru tine. Nu este nimic spectaculos aici, nu o să te aplaude nimeni, dar tu, la finalul zilei, vei fi un om mai bun decât cu o zi înainte. Și este tot ceea ce contează.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

A merge înainte fără garanții nu înseamnă să sar fără plasă de siguranță, ci să aplic ceea ce fac de fiecare dată când pregătesc pe cineva pentru o apariție publică: descompun procesul în etape ușor de gestionat.

Nu poți controla rezultatul, nici pe scenă, nici în viață. Dar poți face un plan al traseului, cu etape clare. Apoi, pentru fiecare etapă, stabilești ce faci, cum faci și când faci, ce se poate întâmpla la fiecare pas și ce soluții ai la îndemână pentru a recăpăta controlul dacă lucrurile nu merg cum ai plănuit. Odată ce ai descompus drumul în etape pe care le poți pregăti, necunoscutul devine mult mai puțin înfricoșător, nu pentru că ai eliminat riscul, ci pentru că fiecare etapă luată în parte poate fi dusă la bun sfârșit.

Diferența dintre mine și cineva care așteaptă la nesfârșit să se alinieze planetele este aceea că am învățat să descompun un proiect copleșitor într‑un șir de acțiuni pe care le pot pregăti una câte una. Am înțeles că pregătirea temeinică nu îmi conferă rigiditate, ci îmi oferă libertatea de a mă adapta și de a găsi rapid o soluție, chiar și atunci când lucrurile nu ies exact așa cum le‑am plănuit.

De altfel, această filosofie stă la baza cărții mele, De la prezență la influență. Ghid pentru vorbit în public și apariții cu impact la evenimente de afaceri și sociale.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiune vrei să‑i dai?

Să înceapă, fără să mai aștepte momentul perfect. Momentul perfect nu există! Să se asigure că ceea ce spune sau face este în concordanță cu valorile sale și că relația cu cel căruia i se adresează este de tip win‑win. Secretul succesului stă în consecvență și în evoluția cu pași mici, dar constanți.