Descrie ce faci în maximum trei propoziții, nu titlul tău oficial, ci impactul real pe care îl ai în viața oamenilor cu care lucrezi

Ca food blogger, intru în casele oamenilor și îi ajut să redescopere bucuria de a găti fără stres, amintindu-le că mâncarea este un act de iubire. Ca food stylist pentru reclame și ședințe foto, modelez mâncarea ca să spună povești vizuale. Într-o parte le dau oamenilor încredere și rețete pentru propria bucătărie, iar în cealaltă creez imaginile care fac publicul să mănânce cu ochii.

Ce ar surprinde pe majoritatea oamenilor dacă ar afla despre tine? Ceva ce nu apare în bio-ul tău și nici în prezentările publice

Dincolo de rețete și cadrele apetisante, probabil i-ar surprinde să afle că sunt terapeut ThetaHealing. Lucrul cu subconștientul mă definește la fel de mult ca gastronomia și îmi oferă o perspectivă diferită asupra oamenilor și a propriilor decizii.

Mai am și o latură migăloasă și jucăușă. Îmi plac mărgelitul, pictura și lucrurile făcute manual, iar una dintre bucuriile mele este să port colierele pe care le creez singură.

A existat un moment specific, o zi, o conversație sau un număr din cont, când ai știut că nu mai poți face altceva? Ce s-a întâmplat?

Nu a existat o revelație cu artificii și nici un singur moment în care să spun: „Doar asta voi face toată viața.” Nici acum nu cred că există un singur drum pentru mine, fiindcă mă atrag mai multe domenii.

Știu însă ce mă aduce mereu înapoi la mâncare: bucuria simplă de a aduna oamenii la masă și de a-i vedea cum râd, povestesc și creează amintiri împreună.

Descrie un moment concret în care ai ales să continui, deși totul în jurul tău Ți-i spunea să te oprești sau să aștepți. Ce s-a întâmplat după?

Momentul decisiv a fost demisia din corporație. Am lăsat un salariu stabil și un traseu previzibil pentru food styling, un domeniu foarte nișat și aproape necunoscut în România la vremea aceea. Oamenii din jur mă priveau cu îngrijorare și îmi spuneau că este o nebunie să renunț la siguranță pentru „niște poze cu mâncare”.

Începutul a fost dificil. Am învățat singură meseria și a trebuit să explic această nevoie unor branduri care nu știau ce face un food stylist pe set. Cu multă muncă și încăpățânare, acea „nebunie” a devenit realitatea mea de zi cu zi.

În aceeași perioadă, soțul meu, Marius Dragne, pornea și el pe un drum nou, în fotografia culinară. Ne-am întâlnit profesional la momentul potrivit, iar astăzi suntem o echipă acasă și pe platourile de filmare.

Ce anume te-a costat cel mai mult să spui sau să faci public? Și, privind în urmă, a meritat?

Cel mai greu a fost să îmi susțin prețul și cunoștințele în fața clienților care nu înțelegau de ce ar plăti un food stylist când „se poate și fără”. M-a costat răbdare, îndoială în momentele de refuz și o luptă constantă pentru legitimarea unei meserii noi în România.

A meritat. Fiecare discuție de atunci a deschis puțin drumul, a ridicat standardele și m-a adus în punctul în care oamenii mă caută tocmai pentru valoarea pe care o aduc pe set.

Care este cel mai prost sfat pe care îl auzi în mod repetat în domeniul tău? Cel pe care îl urmează toată lumea și care, după tine, face mai mult rău decât bine

Mă întâlnesc des cu ideea că food stylingul înseamnă „minciună” sau că publicul este păcălit prin artificii. Eu văd lucrurile diferit. Tehnicile de styling pot evita o risipă alimentară pe care nimeni nu o vede în spatele camerelor.

Un pui proaspăt scos din cuptor își pierde repede aspectul apetisant. Fără tehnici de styling, într-o filmare de zece ore ar trebui pregătite și aruncate multe alte exemplare. Rolul meu este să ajut preparatul să își păstreze aspectul pe durata filmării, să protejez resursele și să găsesc echilibrul dintre estetică și realism.

Când simți că ești blocată și nu poți înainta, indiferent de motiv, care este primul lucru concret pe care îl faci în primele zece minute? Nu ce ar trebui să faci, ci ce faci tu de fapt

Schimb complet activitatea. Acasă mă ridic de la calculator și mă apuc câteva minute de mărgelit, pictez sau mă joc cu câțelul. Dacă sunt la filmare și trebuie să găsesc o soluție pentru ceva neprevăzut, spăl câteva vase sau îmi aranjez obiectele din trusă. Pauza aceea îmi resetează atenția și lasă mintea să respire.

Dacă cineva are 50 de lei și o zi liberă și vrea să iasă dintr-un blocaj sau să facă un pas înainte, ce i-ai recomanda concret să facă, să cumpere sau să experimenteze?

I-aș recomanda să își ia o înghețată bună și să stea pe o bancă în parc, fără telefon, sau să își facă un picnic mic în natură. Ar putea petrece câteva ore și într-un adăpost pentru câini. Iubirea aceea necondiționată te scoate repede din propriul cap.

O altă alegere ar fi să cumpere materiale pentru un hobby la care se gândește de mult și să facă, în sfârșit, primul lucru cu propriile mâini.

Care este o carte, un concept sau o idee care ți-a schimbat fundamental modul în care lucrezi, creezi sau iei decizii? De ce aceea și nu alta?

ThetaHealing. M-a ajutat să lucrez cu fricile și blocajele mentale care mă țineau pe loc. Când nu am mai acționat din panică, am început să iau decizii mai așezate și să nu mai acord atât de multă putere părerilor din jur. M-a învățat să merg pe drumul meu fără să pun la îndoială fiecare pas.

Ce ai în telefonul tău, o aplicație, o notiță sau un reminder, pe care l-ai recomanda oricui vrea să creeze mai constant și cu mai puțină rezistență interioară?

Am o notiță numită „Îmi permit să greșesc”. Acolo pun idei fără structură și fără grija de a suna bine: o combinație neobișnuită de ingrediente, un cadru de styling, o stare, o mantră sau un model de mărgele.

Prima formă a unei idei nu trebuie să fie perfectă. Trebuie doar păstrată. Când nu am chef să creez, mă întorc la acea notiță și găsesc uneori scânteia de care aveam nevoie.

Dacă ar fi să recomanzi un singur creator, autor, gânditor sau mentor pe care îl urmărești activ în acest moment, cine ar fi și ce anume îți oferă?

Nu am un singur nume care să îmi dicteze direcția. Inspirația mea vine din bucăți mici adunate de la oameni, din interacțiuni zilnice și din cărțile sau textele care îmi ajung în mână. Învăț dintr-o discuție neașteptată, dintr-un detaliu observat sau dintr-o întâmplare simplă. Prefer să țin ochii și mintea deschise spre lume, nu spre un singur mentor.

Care a fost cea mai grea decizie pe care ai luat-o în ultimii trei ani și cum ai luat-o?

Cea mai grea a fost să închid magazinul de ceramică handmade pe care îl aveam. Nici nu pot spune că am luat decizia cu seninătate. Circumstanțele ne-au împins pur și simplu spre un zid.

A fost o încheiere dureroasă, însoțită de un sentiment puternic de eșec. Nu am făcut-o cu încredere într-un viitor luminos. Am acceptat-o cu stomacul strâns, fiindcă nu se mai putea altfel.

Care este cel mai contraintuitiv lucru pe care l-ai învățat despre curaj? Ceva ce contrazice ceea ce crede toată lumea

Curajul nu înseamnă doar să mergi înainte cu pieptul în față. Uneori înseamnă să ai puterea de a te opri. Oamenii cred adesea că omul curajos luptă până la capăt, indiferent de cost. Am încercat și eu asta, iar uneori nu a funcționat.

Este nevoie de multă forță ca să vezi și să accepti un eșec, să renunți la o luptă care nu mai duce nicăieri și să închizi un capitol chiar dacă îți tremură genunchii.

Pentru tine, ce înseamnă concret să mergi înainte fără garanții? Nu ca principiu, ci ca acțiune. Ce faci tu diferit față de cineva care așteaptă?

O parte din mine își dorește încă un plan perfect. Pentru mine, să merg înainte fără garanții înseamnă totuși să acționez. Aleg să trăiesc fiecare etapă și nu consider experiențele mele greșeli, fiindcă mi le-am asumat și le-am ales cu ceea ce știam la momentul respectiv.

Această carte ajunge în mâinile cuiva care are ceva important de spus sau de făcut, dar tot găsește motive să amâne. Ce permisiuni vrei să îi dai?

Ai permisiunea să începi exact așa cum ești, cu toate fricile și nesiguranțele, fără să mai aștepți momentul în care totul va fi perfect. Este sigur să fii văzut, să creezi și să greșești fără ca asta să ții definească valoarea. Ai voie să nu le știi pe toate, să pornești pe un drum necunoscut și să ai zile în care te oprești. Dă-ți voie să acționezi chiar dacă ți tremură genunchii. Viața ta se întâmplă acum, în acești pași mici.